Copiii mici care vor jucariile altora vor deveni copiii cei mai prietenosi

Tot caut de cateva saptamani informatii despre impartirea jucariilor, despre cum pot aborda cel mai bine momentele de la locul de joaca in care Ileana se napusteste asupra jucariilor celorlalti. Imaginati-va un omulet de 15 luni si vreo 80 de centimetri care o rupe la fuga in momentul in care vede o jucarie care ii place si daca nu sunt suficient de rapida face wrestling cu copii de doua ori mai mari decat ea. Da, este suprinzator de puternica. Si ca sa fie combinatia exploziva, e si perseverenta.
Pana acum am incercat sa ii cumpar toate jucariile de care i s-au lipit manutele si merg la locul de joaca pregatita sa dau mingi, lopatele, papusi la schimb. Simteam ca nu e ok ceea ce fac, ca nu asa vreau sa o cresc. Nu ne vom permite sa ii cumparam tot ce ii place – si nici nu vreau asta – si nu vreau sa fiu eu tot timpul negociator in locul ei. Si asa am dat de un podcast al lui Janet Lansbury in care o mamica are fix aceeasi problema la fix aceeasi varsta. Fantastice si blogul si podcastul lui Janet, educator cu decenii de experienta. Gasiti idei de actiune la ea in cazul in care sunteti intr-o situatie similara.
Janet este de parere ca micutii care smulg jucarii din mana altora de fapt incearca sa initieze joaca si nu stiu cum. Ei vor deveni copiii sociabili care unesc gasca si propun idei noi de joaca. Numai ca acum sunt prea mici pentru a intelege cum stau lucrurile. Si din acest motiv au nevoie sa experimenteze. Sunt un fel de oameni de stiinta care fac experimente mai mult sau mai putin reusite. Verifica ce reactii au cei din jur cand iau o jucarie, cand calca pe un castel, cand tipa in limba lor. Si asa invata sa se integreze. Degeaba ii spun eu cum sa se joace, ii va intra pe o ureche si ii va iesi pe cealalta. Si problema este ca eu am cu totul alta personalitate fata de copilul meu. Eu sunt introvertita, ea este clar extrovertita si exuberanta. Ea este extrem de activa si motrica, eu sunt ceva mai lenesa si incep sa ma lase niste incheieturi. Mie imi este greu sa intru in vorba cu oameni necunoscuti, am fost mereu timida, ea este zambitoare si dornica de interactiune cu toata lumea. Daca as indruma-o eu cum sa interactioneze, s-ar putea sa ii ofer idei gresite si sa ii tai din elan. Asta nu inseamna ca o sa imi las copilul sa faca pe un altul sa planga. Fac tot posibilul sa preintampin situatii neplacute si caut ocazii de joaca mai libera cu copii pe care ii cunoastem, nu la groapa de nisip.
Mi se pare ca la varste mici copiii inteleg mult mai bine atunci cand vad anumite comportamente decat atunci cand aud despre ele. De aceea, mi se pare haios cand aud parinti spunandu-le proaspat bipezilor ca ei le-au explicat acasa ca trebuie sa imparta. Ne putem scuza astfel in fata adultilor, dar pe copii ii doare la basca – cu protectie UV – de lectiile pe care li le dam fara a le arata.
De asemenea, incerc sa nu pun etichete. Ma doare cand aud copii catalogati drept zgarciti, rai, obraznici sau mai stiu eu cum. Pentru ca ei vor creste crezand asta despre ei. De aceea, ma bucur ca am aflat ca de fapt am un copil prietenos cu un comportament perfect normal pentru varsta sa. Dar nu o sa o las sa ia jucariile unui copil pe care nu  il cunoastem.
O sa caut, in schimb, ocazii de joaca cu copii prieteni in care cei mici sa stabileasca regulile. Mi se pare fascinant si extrem de placut sa vezi doi omuleti interactionand, trecand rapid de la conflict, la negociere, la joaca impreuna, la joaca separat, la sporovait, toate fara interventia judecatoare a unui adult bine intentionat.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *