Copiii au nevoie de limite stabilite cu blandete

Imaginati-va la volanul unei masini traversand un pod intr-o noapte ploioasa si intunecata. Nu va simtiti mai in siguranta daca drumul este bine marcat? Ganditi-va ca nu aveti nici marcaje, nici semne de circulatie. Nu deveniti brusc anxiosi?

Ati scapat de pod si ati ajuns intr-un magazin cu un milion de haine frumoase, in cele mai ispititoare culori, modele si imprimeuri. Dar nu aveti voie sa alegeti decat un produs. Si trebuie sa fie produsul perfect. Cum va simtiti?

Nici n-ati ales bine ca trebuie sa ajungeti la birou. Va asteapta seful la usa si va spune ca ati intarziat o ora. Ieri ora de incepere era 8, azi e 9, alaltaieri a fost 10. Dar nu v-a anuntat nimeni in avans. Cum va simtiti?

Acum intelegeti cam cat de dificila este viata de copil mic?

Copiii au nevoie de lideri puternici, de parinti pe care se pot baza ca le vor impune limite care sa le asigure siguranta si bunastarea, ca nu vor schimba regulile de pe o zi pe alta fara sa ii anunte, ca le pasa suficient de mult incat sa stabileasca limite cu blandete.

Este dificil sa gasesti calea de mijloc, dar cele doua extreme ale parentingului sunt dictatura sau neglijenta. Si niciuna nu produce copii si viitori adulti echilibrati.

Limitele stabilite cu blandete sunt o dovada de afectiune pentru copil. Ele ii arata ca este iubit, ca parintelui ii pasa de bunastarea si siguranta lui. Mai mult, copiii nu vor sa fie atotputernici, prea multa libertate ii face anxiosi. Au nevoie ca parintii sa le fie lideri puternici. Au nevoie de mentori care ii iubesc neconditionat si ii respecta pentru ceea ce sunt. Au nevoie de oameni care au incredere in ei.

Atunci cand copiii au prea multa libertate, ei tind sa testeze limitele. Sa le impinga la nesfarsit sperand ca parintele va spune intr-un final stop si va opri haosul.

Copiii crescuti fara limite sunt copii neglijati. Iar copiii crescuti cu limite impuse abuziv pe principiul “eu te-am facut” sunt copii umiliti. Copiii au nevoie de limite stabilite cu blandete, nu de pedepse si recompense.

Va recomand si un articol care a atins o coarda sensibila in mine: Why “Choosing Your Battles” May Not Be An Effective Parenting Strategy. Am tradus o parte din el, povestea Brettaniei si cum au ajutat-o limitele sa aiba o relatie mai frumoasa cu fiul ei.

Brettania este o tanara mamica a unor baieti  – unul de 3 ani, altul de 15 luni. Ea a povestit cum a invatat sa stabileasca limite. Initial  a impus fiului cel mare reguli stricte de sanatate si siguranta. Dupa o introspectie atenta a comportamentului fata de cei mici, a realizat ca in multe situatii, care i se par banale sau vis-a-vis de care se simte nesigura in luarea unei decizii, are o atitudine delasatoare. Acest lucru l-a facut pe baietel sa aiba o problema cu increderea in sine.

„Cand acesta imi cerea lingurita lui preferata, i-o dadeam, chiar daca asta presupunea un efort suplimentar pentru ca trebuia sa o spal. Sau cand imi zicea, in timpul mesei, ca vrea sa isi schimbe locul, sa stea pe scaunul meu, il lasam”, spune tanara.

„Am decis ca trebuie sa am alta abordare fata de lucrurile pe care mi le cere, chiar daca nu imi pasa pe ce scaun stau, de exemplu. La inceput, au fost urlete si plansete cand m-a strigat din dormitor si i-am zis ca mai intai imi termin micul dejun si apoi ma duc la el. La fel si cand i-am spus ca lingurita lui preferata este murdara si trebuie sa foloseasca alta. Insa toata tevatura aceasta nu a durat mai mult de doua zile. In a treia zi, m-a intrebat ce aroma are iaurtul pe care il mananca fratele sau. Cand raspunsul meu a fost „banana” – aroma lui favorita, pe care nu i-ar fi oferit-o nici in ruptul capului mezinului – si-a continuat in liniste micul dejun. Doua zile mai tarziu a inceput sa fie mai iubaret ca de obicei. Radea mai mult si ma imbratisa mai des – ceea ce nu se se intampla pana atunci. Si a devenit mult mai cooperant, lasand incapatanarea la o parte”, a continuat Brettania, adaugand ca si somnul fiului cel mare s-a imbunatatit considerabil dupa toata experienta.

Brettania recunoaste ca i-a fost foarte greu sa schimbe foaia. „Parca nu eram eu cand refuzam sa fac ce imi cere. Mi se parea ciudat sa ma fortez sa stau pe scaunul meu, desi nu imi pasa de locul in care stateam la masa. Daca ma gandesc mai bine, am refuzat sa mai schimbam scaunele pentru ca nu-mi doream ca fiul meu sa se simta prea autoritar si sa-l scap din mana. Nu am vrut sa-mi dicteze ce sa fac sau sa devina nesigur pe el”, a incheiat Brettania.

Copiii cresc frumos atunci cand li se impun limite cu blandete. Copiii devin adulti increzatori atunci cand sunt respectati.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *